Am
cântat marșul trist al ploii
în
noaptea aceea însângerată
și
mi-am rotit ochii
spre
sfârșitul lui august
crezând
că frunzele
au început să viseze
către
toamnă
Apoi am
trimis un gând spre vară
spre acele
luni liniștite
în care
diminețile sunt viață,
iar nopțile
fierbinți
Gândul
singur și cald
mi-a fost
stins
de picăturile
dese și reci
doar copacii
au rămas drepți
sub ploaia
perpendiculară
care cădea
pe un pământ
mereu însetat
de dragoste
și adevar
Mi-am purtat pașii
prin
băltoacele limpezi
de pe
aleile întortocheate
lăsând
picăturile să-mi mângâie fața
lăsând
cămașa udă să mi se lipească de trup
Atunci toată
căldura pe care am adunat-o din vară, am preschimbat-o în frunze
de aramă, în vii care într-un viitor incert îmi vor legăna
visele pierdute prin anotimpuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu