Când în razele dimineții
un
copil mergând spre școală
supărat
a
spart gheața unei bălți
închegate de noaptea iernii
a-nceput primăvara
să curgă spre noi
timidă
cu discrete valuri albastre
după care se înghesuiau
nerabdătoare,
doar
bănuite de noi,
torente de flori
și fluturi
Tot pământul s-a cutremurat
pentru o clipă
vibrând apoi ca un răspuns
ecou
în urma loviturii date
de piciorul unui copil
supărat
cu ghiozdan în spinare
copil care nu se grăbea
spre școală
În visul lui
se contura
prima zi de vacanță
și cu toate că
primavara nici nu înmugurise
sufletul lui zburda
liber
într-o poiană verde
la marginea unei păduri
lângă un pârâu
limpede
împreună cu un cățel
mic și flocos
ca un pămătuf
Cerul nu putea să fie
decât albastru
iar norii nu puteau să fie
decât
albi de puf
plutind pe sufletul uriaș
al
copilăriei noastre
ca pe un ocean liniștit
Scrutând orizontul
nerabdători am pășit
prin anotimpuri
spre maturitate
amintindu-ne cu durere
de clipa
când am eliberat primavara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu