miercuri, 21 martie 2012

Altceva

Timpul a trecut prin mine
ori eu am trecut prin timp
peste o mare de frunze,
printr-un cântec și o petală,
printr-un fulger ca un gând,
peste o lacrimă și-un nor,
urmând zilele senine
inima mea.

În livada dimineții
s-a-nroșit un vișin
fructele rubine
mi-au dat gustul vieții.

Mi-aș număra pașii sub vișin
și printre flori aș dansa acum,
dar iarba-i călcată și roua-i
noroi sub un petec de drum.

Mi-aș număra pașii sub vișin
atât de departe de gând,
dar ochii îmi sunt doar culoare
iar inima-n loc de-adiere
e vânt…

E vânt ce-a pornit de departe
de la izvoarele râului verde
adunând ape limpezi din stâncă
aducând printre norii albi
amintiri ce încă
n-au murit.

Și apoi a plouat pe pământul
însetat ca un cântec de vară
rămânând spre apus numai vântul
și soarele care adormise sub nori.

M-aș duce, m-aș duce
la un deal cu cruce,
m-as duce călare
la dealul din zare
zarea gândului
marginea pământului
să scot soarele din nori
apele din închisori
să scot soarele din mare
dând lumină
dând o zare-nsângerată-n zori.

M-aș duce-n pădure
după negre mure
după ochii tăi
aș trece prin văi
aș urca pe munți
munți cu albe frunți
ca să văd de sus
norii ce s-au dus.

Sub vișin aș dansa apoi
prin păr trecându-mi apa
șuvoi
din cer
sub vișin aș cânta
despre soare și lumină
despre inima mea ce așteaptă
despre ciocârlia care umple cerul
și sufletul meu cu cântec.

Stăteam întins
pe o harfă de iarbă
și ochii mângâiau strunele verzi,
iar razele dulci mângâiau cântecul
ce se înălța spre azur

atunci mi-am oprit ochii, respirația, inima, verdele ierbii și cântecul ciocârliei pentru că toate erau atât de adevarate încaât mai aveau doar un
singur pas pentru a trece peste granița dintre real și vis,
atunci mi-am dat seama că de fapt mă gândesc la tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu