Altceva

Timpul a trecut prin mine

ori eu am trecut prin timp

peste o mare de frunze,

printr-un cântec și o petală,

printr-un fulger ca un gând,

peste o lacrimă și-un nor,

urmând zilele senine

inima mea.

În livada dimineții

s-a-nroșit un vișin

fructele rubine

mi-au dat gustul vieții.

Mi-aș număra pașii sub vișin

și printre flori aș dansa acum,

dar iarba-i călcată și roua-i

noroi sub un petec de drum.

Mi-aș număra pașii sub vișin

atât de departe de gând,

dar ochii îmi sunt doar culoare

iar inima-n loc de-adiere

e vânt…

… E vânt ce-a pornit de departe

de la izvoarele râului verde

adunând ape limpezi din stâncă

aducând printre norii albi

amintiri ce încă

n-au murit.

Și apoi a plouat pe pământul

însetat ca un cântec de vară

rămânând spre apus numai vântul

și soarele care adormise sub nori.

M-aș duce, m-aș duce

la un deal cu cruce,

m-as duce călare

la dealul din zare

zarea gândului

marginea pământului

să scot soarele din nori

apele din închisori

să scot soarele din mare

dând lumină

dând o zare-nsângerată-n zori.

M-aș duce-n pădure

după negre mure

după ochii tăi

aș trece prin văi

aș urca pe munți

munți cu albe frunți

ca să văd de sus

norii ce s-au dus.

Sub vișin aș dansa apoi

prin păr trecându-mi apa

șuvoi

din cer

sub vișin aș cânta

despre soare și lumină

despre inima mea ce așteaptă

despre ciocârlia care umple cerul

și sufletul meu cu cântec.

Stăteam întins

pe o harfă de iarbă

și ochii mângâiau strunele verzi,

iar razele dulci mângâiau cântecul

ce se înălța spre azur

atunci mi-am oprit ochii, respirația, inima, verdele ierbii și cântecul ciocârliei pentru că toate erau atât de adevarate încaât mai aveau doar un

singur pas pentru a trece peste granița dintre real și vis,

atunci mi-am dat seama că de fapt mă gândesc la tine.