Timpul a
trecut prin mine
ori eu am trecut prin timp
peste o
mare de frunze,
printr-un
cântec și o petală,
printr-un
fulger ca un gând,
peste o
lacrimă și-un nor,
urmând
zilele senine
inima
mea.
În livada
dimineții
s-a-nroșit
un vișin
fructele
rubine
mi-au
dat gustul vieții.
Mi-aș număra
pașii sub vișin
și
printre flori aș dansa acum,
dar iarba-i
călcată și roua-i
noroi sub un
petec de drum.
Mi-aș număra
pașii sub vișin
atât de
departe de gând,
dar ochii îmi
sunt doar culoare
iar inima-n
loc de-adiere
e
vânt…
… E
vânt ce-a pornit de departe
de la
izvoarele râului verde
adunând
ape limpezi din stâncă
aducând
printre norii albi
amintiri ce
încă
n-au murit.
Și apoi a
plouat pe pământul
însetat ca
un cântec de vară
rămânând spre apus
numai vântul
și soarele care adormise
sub nori.
M-aș duce, m-aș duce
la un
deal cu cruce,
m-as duce
călare
la
dealul din zare
zarea
gândului
marginea
pământului
să scot
soarele din nori
apele din
închisori
să scot
soarele din mare
dând lumină
dând o
zare-nsângerată-n zori.
M-aș duce-n
pădure
după negre
mure
după ochii
tăi
aș trece prin văi
aș urca pe munți
munți
cu albe frunți
ca să văd
de sus
norii ce s-au dus.
Sub vișin aș dansa apoi
prin
păr trecându-mi apa
șuvoi
din
cer
sub vișin aș cânta
despre
soare și lumină
despre inima
mea ce așteaptă
despre
ciocârlia care umple cerul
și sufletul
meu cu cântec.
Stăteam întins
pe o harfă de iarbă
și
ochii mângâiau strunele verzi,
iar razele
dulci mângâiau cântecul
ce se înălța
spre azur
atunci mi-am
oprit ochii, respirația, inima, verdele ierbii și cântecul
ciocârliei pentru că toate erau atât de adevarate încaât mai
aveau doar un
singur
pas pentru a trece peste granița dintre real și vis,
atunci
mi-am dat seama că de fapt mă gândesc la tine.
